...?!

O dimineatza placuta si caldutza. Briza, magnetism, chimie, zambet, cuvant, atingere usoara, foc nedeslusit, retinut in timiditate. ...nu pot sa scriu acum. ma simt in spatiu intr`un fel si pe de alta parte sufar si sunt... am uitat ce voiam sa zic. oricum... nu pot sa exprim nimic ca lumea in starea asta. sunt dezorientata cred, cu toate ca stiu exact in ce directie merg si spre ce ma indrept: spre nimic. acelasi nimic. mi se intampla destul de des sa stau destul de mult timp cu picioarele incrucisate si cu fatza in palme in fatza laptopului la rubrica "create post" a blogului. nu stiu ce se intampla. vreau sa spun atatea lucruri sub atatea forme, iar in final iese o mazgaleala de idei... imi vine grav sa fuuuug... cat mai departe, dar nu asa se rezolva problemele. iar timpul vad ca nu este nici el de partea mea. m`am plictisit. nu se intampla nimic parca niciodata. sau nimic semnificativ oricum. Idei?!

shhh... sunt inca viu...

Te uiti in jur si vezi numai zambete si chipuri senine si binevoitoare. Asta este imaginea fizica, mecanica, de suprafatza. Daca te`ai opri si tu un moment din zambetul fals impietrit pe fatza ta si ai privi o secunda in jurul tau... Ai putea face fatza le ceea ce ai vedea? Imagineaza`ti... gen o dupa amiaza pe strada. Cronos se opreste in acelasi pas cu tine si te lasa sa observi. Cate inimi zdrobite de iubire vezi? Cate tradari suferite santzuiesc sufletele? Cate gauri negre de neimplinire, de dor?

Frustrare si dezamagire, durere, suferinta, dor, toate adunate in suflet si aranjate intr`un model perfect de haos in ordine. Zbuciumul nu`si are limite, dar iti impui sa zambesti. Si tu. Si poate sunt momente cand iti dai seama ca majoritatea lucrurilor sunt false si superficiale, ca si alti oameni sufera. Dar problemele tale sunt mai importante doar ca sunt ale tale. Nimic de judecat.

Poate doar piatra din rau sau macul din camp nu mint. Dar pana si primii muguri ai primaverii pot fi inselatori. Ce sa faci cand te gasesti total neputincios fatza de tine si de suferinta celorlalti, cand te gasesti singur in neant si umbra si vid. Si totul e apasator ca un tziuit constant, ascutit, care nici nu te mai face sa te cutremuri. Face parte din rutina zilnica. Face parte din mine deja. Ii vad pe ceilalti cum sunt cu adevarat. Ce e inauntru. Dar ce pot face? Parca nu mai exista solutie. Si stau si timpul trece si viatza isi urmeaza cursul care te tine atarnat intr`un fir. Tu alegi daca se rupe si cazi sau nu. Cat de adanc trebuie sa caut in ganduri si suflet ca sa pot ajunge la un echilibru cognitiv?

Nu vreau sa fug de realitate, dar parca e greu sa fii singurul care sta impotriva turmei de bizoni care fuge in sens invers si haotic. Cu siguranta toti avem momentele noastre emo` cand ne retragem singuri intr`un colt si cugetam suferind. Dar iti stergi lacrima, iti pui zambetul si iesi pe usa sa socializezi cu celelalte umbre. Nu spun ca ar trebui sa fii emo` peste tot, sau ca esti fatzarnic daca ascunzi suferinta. Ar fi dubios sa vezi oameni pe strada plangand. Multi oameni. Doar cu puterea din tine poti fii ceea ce vrei sa fii si nu ar trebui sa ascunzi ceea ce devii. Ceea ce esti. Esenta scoate`o la iveala, nu aparenta. Dar pana la urma... ce stiu eu?

Tanar si Nelinistit/Impotrivit/Neadormit

Stau pe jos in intuneric, nu am loc de un scaun si doar ce mi`a cazut si mouse`ul pe jos. Cu zgomot. E liniste. E 4:50. Am vazut un film. The Notebook. M`a bulversat. Credeam ca sunt la echilibru, ca am rabdare, ca nu te caut. Dar din nou... te caut! Si nici nu stiu cine esti :). Iubire adevarata si povesti gen "ca`n filme" exista soto, pentru ca filmele sunt inspirate din realitate, sunt create de oameni, si nu ai cum sa poti reda un sentiment atat de nobil intr`o modalitate atat de... feerica? de basm? fara sa stii, fara sa fi simtit macar o data cineva, oricine, un asemenea sentiment inexplicabil si miraculos. Si uite ce s`a intamplat... Se fac filme, se scriu romane, povesti... pe tema "Iubire ca`n Povesti"... S`a comercializat prea mult aceasta idee. Poate din aceasta cauza unii oameni considera un mit aceasta iubire. Si din cauza banalitatii telutrice care parca ne`a facut sa ne pierdem mintile doar dupa placeri trupesti, nimic dincolo de fiinta noastra si de fizic; superficialitate cu plus!

Toate aceste aspecte... negative, au rapit din mister, din puritate si romantism al eului uman si dorintei si Iubirii. Dar totusi cred ca toti se asteapta intr`un fel sau altul sa fie surprinsi si invaluiti de misticul Eros... Totusi daca ceva merge un pic prost, se lasa descurajati si este, intr`adevar, mai usor sa`ti spui ca este un mit, decat sa lupti, sa cauti in tine resurse si sa ai rabdare sa o gasesti sau sa o castigi. Dar totusi, uite`te si tu in jur: cati oameni mai pretuiesc acele valori de care este nevoie pentru a constitui, pentru ca sufletul sa poata crea si concepe si, sa poata sa primeasca, o asemenea iubire adevarata?

Iubirea adevarata este rara pentru ca nu o lasam sa iasa la iveala. Nici macar fatza de noi insine. Prea putini am ramas cu increderea in noi si certitudinea ca iubirea exista, si speranta si credinta ca o vom intalni atunci cand va fi momentul? Daca te incadrezi... te simti cam singur asa un pic, nu? :)

"Cea mai mare iubire este cea care iti slabeste sufletul si care te face sa`ti doresti si mai mult. Este cea care ne arde inimile si ne linisteste mintile."