Ramas bun?...

Asa sa fie? Toul sa fie dragostea? Se pune mult accent pe ea... si chiar daca acum gandesti ca zic tampenii... tre` sa recunosti in sinea ta ca macar intr`o noapte s`a intamplat sa adormi greu din cauza unui gand zburdalnic sau apasator care te ducea la o anumita persoana. Cu toate astea pare ca multi dau cu piciorul... poate ca si eu am facut la fel sau am ranit sau... am lasat lucrurile pe jumatate fara sa mai poata unul din noi adauga ceva, cu toate ca mai erau multe de spus. Mereu am zis ca pentru dragoste faci orice... aproape orice. Tu nu. Batman? :)

Si ca veni vorba de nopti... :) ceva nice (daca pot zice asa) in amintirea noptilor nedormite si chinuitoare, zilelor imbacsite de tristete si durere, de praful asezat pe buzele ce inainte zambeau necontenit, chiar si la ideea ca acel arbore verde scaldat in apusul portocaliu`roz al Constantei, pe langa care treceam zilnic, ma vedea in sfarsit plutind... iar eu ii zambeam, ca raspuns la imbratisarea lui... la fericirea mea. Scanteia si patosul din privire, din suflet, ce s`a transformat in nor si ploaie, zburdatul si extazul, entuziasmul, care cu doar 3 cuvinte au fost smulse, aproape dezradacinate din firea mea... "nu mai vin"... acesta a fost sfarsitul. S`a meritat oare?
Bucurestiul haotic in temperaturi de peste 40 de grade Celsius, licente, probleme cotidiene sau nu... toate dispareau cand ne priveam... sau ne luam de mana. Si la al 1278`lea sarut mi se taia rasuflarea de cat de multi fluturi simteam... si vedeam si in ochii tai la fel. Intensitate maxima, parca a fost o iluzie. Un vis din care am fost obligata sa ma trezesc... dar parca fara sa`mi dau seama. Inca nu stiu daca m`am trezit... dar...

<<Odata pe vecie sa ma rup;
Ca nimeni alta, mi`am dorit mereu
Ca inima`mi sa plece in alt trup

Am asteptat si eu sa am atata vrere
Ca dintr`o data chinu`mi sa se curme;
Ravneam si eu din neagra mea durere,
Taria care doru`alunga fara urme.

Dar traiu`n asta lume m`a`nvatat
Ceva ce, negresit, tu singur vei vedea:
Acea tarie, vrerea asta, greu sunt de aflat,
Dar, decat ele, mult mai rara inca e iubirea.>>

Matthew Arnold, Ramas`bun (1853)

Si in final te intrebi ce aveai in comun cu acea persoana... o melodie?... un gand?... stare de negare sau inca ideea ca era perfect pentru tine?

Timpul e o incapere, un vesnic acum, atat de aproape de noi, incat scapa de obicei privirii noastre.


Poti sa`ti dai seama dupa cum zambesc ca inca sunt fata ta... :) (vezi?)