Labirintul strazii mele

Poti ajunge la un moment dat intr`un punct bun, de echilibru in viatza, dar Miracolele Craciunului sa afecteze aceasta stare. Are loc dezechilibrul si se cere o noua analiza a lucrurilor. Stii ce vrei cu adevarat. Stii ca ai in mare parte ceea ce`ti doresti. Dar intregul este neintregit, neterminat. Lipseste o componenta. Esentialul. Unde e? Imi trebuie clar o busola. Zilnic sunt debusolata... cred ca de asta am nevoie cu adevarat. E ceva ce lipseste si coexist odata cu privirea goala in ceatza din jur. Undeva de jos. Din josul unei strazi vechi, pavata cu povestile din viatza mea.

Lucrurile sunt clare, la locul lor. Parca deja prea ordine. Dar pustiu, spatiu mare si gol, univers rece si tacut in umbra ca o strada libera. Stiu unde se gaseste fiecare banutz care alcatuieste comoara mea. Dar nu reusesc sa ii adun si sa creez comoara. Te vad. Dar nu esti. De la nivelul pietrei cubice DIN strada, DIN mine... e clar, dar rece.

E ca si cum tin in palme sclipirea mica a unei ciupercutze albe, gasita in iarba deasa si uscata de seceta lipsei de semnificatie de fapte si cuvinte incolore din amintirea si intamplarea copilariei care nu te lasa fara speranta sau sa uiti, nu te lasa fara scop. Ma minuneaza si incanta ca am mai gasit o ramasitza din splendoarea ce a fost macar o data... odata de mult. O frantura din lumina mea adresata tie. In intuneric incerc sa ma las calauzita de acea sclipire... dar e mica... prea mica... Labirintul unei strazi in intuneric ma inconjoara, uneori sufocant. Pasi mici, sperante mari, gandul ca existi si te voi intalni... obstacole, drum inchis, asteptare...

Te astept cu obrazul intors spre intuneric sperand ca se va face lumina si te voi gasi. Asa cum esti, si tu, in intunericul tau. Ma cauti sau ma astepti? Ne`am surprinde si m`ai lua de mana. Iar cea mai de pretz comoara ar fi gasita. Minunea. Busola din palma ta. Mi`ar placea sa visam impreuna cum rasare soarele si ne tinem de mana, simtind piatra cubica rece, rescrisa, de sub talpile noastre. Fiind constienti de realitate. Sa am de la tine cea mai de pretz comoara... Busola, care mi`ar arata mereu drumul spre tine si nu ar lasa sa fim despartiti, oricat de intuneric s`ar face apoi.

Nu stiu unde sunt. Dar stiu ca maine tot eu voi fi, tot aici... zacand in bucati disparate, aruncate pe masa de lucru a unui ceasornicar. Dar ceasornicarul a plecat si nu stiu cum sa asamblez din nou toata aceasta masinarie delicata. Caut sa aflu sau astept? Ce este nu are nume. Necunoscutul este marele factor care motiveaza existenta individului si intotdeauna trebuie sa crezi explicatia cea mai simpla. Dar e pustiu, nu exista nicio explicatie. As vrea sa merg pe strada ce imi este data, dar nu stiu in ce directie. Nu exista niciun plan. Totul este hazard...

Dar indraznesc sa intind mana... Poate vii.